Toţi „locatarii” din ogradă fac parte dintre păsările de curte. Pe vremuri, mâncare pentru regi, chiar dacă Henric al IV-lea a vrut s-o popularizeze cu a sa celebră „găină la oală” in francea „poule au pôt”  de duminică, consumul de carne de pasăre s-a răspândit puternic abia odată cu dezvoltarea creşterii pe scară industrială.

Puiul este carnea cea mai consumată din lume.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, în Franţa existau 300 de varietăţi de găini.

Acestea se împărţeau pe rase: Bourbonnaise, Coucou de Renne, Neagră de Berry sau Gauloise Aurie, împărţind ograda cu câteva rase străine: Hamburg, Loghorn, Orpington. Astăzi li se spune „industrială”, „cu etichetă”, „fermier” sau mai rar, deci mai scump, (dar atât de bună), când este „de Bresse”.

Datorită creşterii puilor pe scară industrială, toată lumea poate mânca pui la preţ scăzut.

Selecţia genetică a permis încrucişarea celor mai bune specimene pentru a obţine pui pentru carne într-un timp şi la un preţ record.

Hrăniţi cu un amestec compus în majoritate din cereale şi subproduse vegetale, cântăresc 1 kg în şase săptămâni şi sunt buni pentru consum.

Puii cu etichetă răspund unui caiet de sarcini mai restrictiv privind alimentaţia deloc sau foarte puţine antibiotice de creştere, enzime, vitamine sau diverşi aditivi. Marcaţi cu un logo roşu „fermier”, puii ajung la maturitate în 81 de zile. Sunt crescuţi în aer liber, în spaţii mai mari sau mai mici, conform cu eticheta. Numai păsările de curte de Bresse, crescute cu cereale, în libertate mai mult de trei luni, au dreptul la o denumire controlată.

Nu! Pui în cuşcă nu există.

Doar găinile ouătoare pot fi ţinute în cuşcă. Puii trebuie crescuţi pe pământ sau în aer liber.

Puii nu sunt vegetarieni ci carnivori.

În natură, ei se hrănesc cu râme, insecte, chiar şi cu mici rozătoare.

In Franta puii cu hormoni nu mai exista.

Primo: folosirea hormonilor este interzisă
Secundo: folosirea hormonilor pentru pui ar costa mai mult decât surplusul de carne obţinut.

Puii de crescătorie nu sunt îndopaţi cu antibiotice de creştere.

Acestea au fost folosite uneori dar în mod foarte reglementat şi vor fi în curând complet interzise de Uniunea Europeană.
….. deoarece răspund exigenţelor consumatorilor privind carnea slabă.
De la curcă la bibilică, rata sau prepeliţă, creşterea lor în număr mare permite obţinerea de carne mai puţin scumpă.

Curcanul şi bibilica nu mai sunt doar pentru masa de Crăciun.

La fel ca la pui, există curcă şi bibilică „standard”, crescute pe scară mare în clădiri special amenajate pentru a optimiza condiţiile de creştere. Se găsesc tot timpul anului pe mari suprafeţe. În plus mai sunt şi curca sau bibilica de fermă cu etichetă sau cu denumire (Appelation), care răspund la acelaşi gen de exigenţe de creştere ca în cazul puilor de fermă.

Multe raţe sunt încă crescute în manieră tradiţională deoarece nu suportă promiscuitatea. Cele mai răspândite sunt raţa de Barbarie şi raţa Nantais. Raţa grasă se îndoapă pentru a face „foie gras” (ficat) spre deosebire de raţa pentru friptură. La sfârşitul anului, raţa şi gâsca se îndoapă pentru a obţine „foie gras” (ficat).