Romantic FM va invita la „Saptamana Gustului 2011”, eveniment ce se desfasoara intr-o formula extinsa, cu mese ale gustului, chef in campus si atelierele gustului, pana la data de 23 octombrie.
Manifestarea se bucura de sustinerea Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerului Turismului si Dezvoltarii Regionale, precum si a Asociatiei Nationale a Bucatarilor si Cofetarilor din Turism.
In „Lectiile Gustului” s-au implicat peste 50 de restaurante, 40 de scoli si 10 bucatari profesionisti.
Acestea se desfasoara in mai multe clase primare pentru un numar de 35.000 de elevi, care vor primi o diploma si o toca de bucatar inscriptionate cu sigla Saptamana Gustului si motto-ul „Eu sunt Seful Bucatar”.
Maestrul Bucatar Stefan Bercea, presedinte al Asociatiei Nationale a Bucatarilor si Cofetarilor din Turism, va mobiliza ansamblul de bucatari din asociatie pentru a tine lectii despre gust.
„Mesele Gustului” ofera publicului o varietate de bucatarii ale timpului nostru la preturi atractive.
„Chef in Campus” isi propune schimbarea prejudecatilor, aratand studentilor ca a manca bine, bun si cu un buget redus este posibil.
„Atelierele Gustului”, organizate in principalele piete bucurestene, vor initia marele public in degustarea diferitelor savori.
„La semain du gout” a avut loc pentru prima data in Franta in anul 1990, cand, pe 15 septembrie, 350 de bucatari au impartasit prima lor „Lectie de gust” in scolile pariziene.
Un an mai tarziu, Ziua Gustului devenea Saptamana Gustului, eveniment la care au participat 1200 de bucatari, 500 de restaurante si 30.000 de elevi.
In Romania, lectiile gustului s-au desfasurat pentru prima data in 2010 si au fost tinute de Cezar Munteanu, Chef Bucatar si Cristian, bucatar formator in cadrul grupului Metro Cash & Carry.
Vezi articole in Romantic FM