Compoziţia medie a anghinarei în 100 g: 
80% apă
12g glucide
2.5g proteine
0g lipide
245kJ aport energetic

Puţină istorie!
Catherine de Medicis a introdus, în secolul al XVI-lea, anghinara în Franţa. Servit la masa sa regală, Ludovic XIV se prăpădea după anghinară.

Prin 1810, un agronom din regiunea pariziană a creat „Camus de Bretagne” devenită astăzi anghinara de referinţă.

Săracă în calorii ( 40 kcal / 100 g ), bogată în potasiu, fosfor, calciu, în oligo-elelmente şi vitamina B, anghinara este un aliment pe care-l putem consuma fără moderaţie.

Este, de asemenea, o legumă diuretică şi laxativă.

Trebuie cumpărată cu tulpina sa, pentru a putea să o consumăm la fel de bine, după ce am ţinut-o câteva zile în frigider. Trebuie mâncată imediat după preparare, căci anghinara dezvoltă substanţe toxice.

Înainte de fiecare preparare, trebuie spălată foarte bine.

Iată diferite moduri de preparare.

Se poate fierbe în apă
Se poate fierbe în apă. Se pune să fiarbă într-o cantitate mare de apă, în care am pus sare, timp de aproximativ 30-40 de minute. Bine scursă, se serveşte cu „vinaigrette” (sos cu oţet, untdelemn, sare, pătrunjel, sau carne gătită cu acest sos).

Fierte înăbuşit, la foc moale, se prepară micile anghinare violete. Se taie în patru, se îndepărtează aţele anghinarei care înconjoară miezul. Se adaugă unt sau ulei, vin alb, sare, piper şi se fierbe în vas acoperit, timp de 30-40 de minute.

Fierte în aburi
Se pun două pahare mari de apă în vasul sub presiune iar anghinarele se pun pe grila (sită) plasată deasupra apei.
Se închide vasul şi se lasă să fiarbă 15 minute. Se servesc cu sos vainegrette.

Mica anghinară violetă, proaspătă, se poate mânca crudă.
La masă se serveşte crudă sau fiartă (după preferinţe), cu sos vinaigrette, cu maioneză, cu o cremă cu gust de lămâie, însoţite de bucăţi fine de usturoi (ciboulette) sau arpagic.